Apar primele reacții din interiorul PSD după ce premierul Victor Ponta a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință că este suspect în dosarul lui Dan Șova.
Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al partidului, susține că i se pare suspect faptul că premierul a fost chemat la DNA chiar în ziua în care PNL a depus în Parlament moțiunea de cenzură.
”Sincer, mi se pare foarte suspect faptul că domnul Victor Ponta este chemat la DNA tocmai în ziua în care este depusă moțiunea de cenzură a celor din PNL. Este cel puțin ciudat acest întreg caz. Instituțiile, în repetate rânduri, au precizat că nu există nicio problemă”, transmite Gabriela Firea, printr-un comunicat publicat pe site-ul PSD.
În acest context, Firea susține că nu există niciun motiv pentru care Ponta ar trebui să demisioneze.
”Am auzit voci în spațiul public care cereau deja demisia domnului Victor Ponta. Cred că este absurd! Domnul Victor Ponta nu are niciun motiv să își dea demisia, ci trebuie să își încheie mandatul dat de cetățeni. Până la urmă, nu DNA face guvernare! Victor Ponta nu a avut niciodată, ca avocat sau în altă calitate, o relație juridică de niciun fel cu Complexurile Energetice Turceni și Rovinari. Ca dovezi stau adresele oficiale ale DNA și ANI”, mai precizează purtătorul de cuvânt al PSD.
”Victor Ponta nu a fost niciodată asociat la Societatea “Șova și asociații”. El și-a desfășurat activitatea ca persoană fizică autorizată – cabinet individual, specializat în drept penal; în această calitate, a acordat asistență juridică în cauze penale pentru diverse persoane fizice sau juridice, în mod direct sau pe baza unor contracte de colaborare cu alți avocați care desfășurau doar activități de drept civil și comercial. Dovada în acest sens este adresa de la Baroul București”, se mai arată în comunicatul citat.