Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a acuzat, luni seară, că este urmărită foarte atent în contextul actualului scandal politice, fiind urmărită chiar și atunci când merge cu copiii la un loc de joacă.
”Ieri (Duminică, n.r.) am fost cu copii la un loc de joacă, aveam o mașină în urma noastră. Suntem pur și simplu supravegheați, dar nu are de ce să îmi pese, nu am de ce să mă ascund, nu fac ceva imoral sau ilegal”, a precizat Gabriela Firea, luni, la Digi24.
Reamintim că, miercuri, edilul Capitalei a precizat că are ”informaţii certe” că este spionată de către Liviu Dragnea care îi urmăreşte activitatea, dar urmăreşte şi sediul Primăriei în care lucrează.
„Am informaţii certe că mă spionează, îmi urmăreşte activitatea, urmăreşte chiar clădirea Primăriei. Sunt oameni care au fost la mine în aceste zile şi care ulterior au fost sunaţi direct de dumnealui sau de către colegi foarte apropiaţi ai dumnealui ca să fie întrebaţi de ce au fost la mine”, a afirmat Firea la Antena3.
Pe de altă parte, liderul PSD a negat aceste acuzații.
„Eu nu spionez pe nimeni, n-am cum să spionez. N-am serviciu de informații”, a menționat Dragnea.