Gabriela Firea: Iohannis a mințit că nu a fost la Grivco. A ajuns să se încurce în propriile minciuni
Vicepreședintele PSD Gabriela Firea afirmă că liderul PNL Klaus Iohannis a mințit în legătură cu vizita pe care ar fi făcut-o în 2009 la Grivco.
„Nu au trecut decât câteva zile și minciuna domnului Iohannis, că nu a fost la Grivco, a fost dovedită. Domnul Iohannis nu a fost probabil la Grivco, așa cum nu a fost nici la Traian Băsescu, deși mașina sa a fost fotografiată acasă la președinte”, completează liderul PSD.
„Klaus Wener Iohannis are o problemă de caracter. Domnul Iohannis crede că poate să se ascundă tot timpul de propriile minciuni, că nu trebuie să răspundă la întrebările tot mai multe pe care le ridică acțiunile sale. Klaus Werner Iohannis nu a înțeles că nu îi poate păcăli pe români mințind și ascunzându-se. Domnul Iohannis a încercat să ascundă și discuțiile telefonice pe proiecte comune pe care le-a avut cu președintele, a vrut să dea uitării ipostazele în care aceștia au fost fotografiați împreună în 2011 și tot așa. Klaus Werner Iohannis a ajuns să se încurce însă în propriile minciuni”, a completat liderul PSD, potrivit Agerpres.
„Românii văd din ce în cei mai clar cine este domnul Iohannis. Un om care vrea să fie un președinte ca Traian Băsescu și care vrea să își clădească ascensiunea exact ca actualul locatar de la Cotroceni, bazându-se pe minciuni”, încheie Firea.
Premierul Victor Ponta a afirmat public că a fost împreună cu Iohhanis la firma lui Voiculescu în urmă cu cinci ani, însă Klaus Iohannis a negat totul şi i-a cerut premierului să vină cu probe. (Detalii AICI)