Gabriela Firea face apel la instituțiile abilitate să verifice activitatea companiilor municipale
Primarul General, Gabriela Firea, a făcut declarații joi, la începutul ședinței Consiliului General al Municipiului București, referitoare la Holdingul Municipal cu 22 de companii municipale, înființat pe modelul capitalelor europene Viena, Praga, Madrid, Paris, Londra, dar și pe modelul altor municipii importante din țară, unele dintre ele chiar fiind conduse de primari PNL:„Vreau să-mi concentrez întreaga mea activitate pentu ca cetățenii din București să aibă un trai decent, așa că astăzi, împreună cu juriștii, am redactat deja cererea de chemare în judecată a domnului europarlamentar Cristian Bușoi, președintele PNL București, pe care noi îl considerăm autorul moral al blocajului proiectelor benefice pentru cetățenii din București. Dacă nici astăzi nu vor fi votate proiectele care se referă, practic, la companiile municipale, mâine dimineață vom depune această cerere de chemare în judecată.”
Primarul General a spus că acesta este motivul pentru carenu va mai răspunde atacurilor, criticilor nejustificate și cuvintelor ofensatoare, formulate pe acest subiect.
Mai mult, Gabriela Firea a făcut un apel public la toate instituțiile și de anchetă ale statului – DNA, DIICOT, Curtea de Conturi, Poliție, Parchete -de a-și exercita atribuțiile de control, de verificare, cercetare și anchetare a tuturor companiilor municipale înființate, potrivit legii, de către Primăria Generală.
Conform Primarului General, ținta unui astfel de apel este de “a spulbera, o dată pentru totdeauna, aceste acuzații total nefondate și nejustificate din partea opoziției din Consiliul General. Vom apela la legislație și la instituțiile statului.”
Tot pentru a asigura transparența activității acestor companii, Primăria Capitalei va pune la dispoziție calculele reale, privind tarifele și prețurile practicate.
Primarul General Gabriela Firea a precizat că “în toată țara, serviciile publice au fost delegate, iar Bucureștiul a rămas pe ultimul loc și acum stăm să negociem dacă respectăm sau nu legislația în vigoare.”