Senatorul PSD Gabriela Firea a lansat o întrebare membrilor ACL cu privire la posibilitatea ca prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu să ocupe postul de premier în cazul în care Klaus Iohannis ar câștiga alegerile prezidențiale, relatează Agerpres.
Firea susține că Predoiu ar fi cauzat mai multe probleme, în vremea cînd era avocat al unor mari companii din economia românească.
”Ieri au apărut mai multe informații despre relația lui Cătălin Predoiu, ca avocat, cu mai mulți giganți ai economiei românești, chiar în momente controversate ale existenței acestor companii – este vorba de ALRO, de Arpechim, de Rompetrol. Dezvăluirile nu au fost negate de domnul Predoiu, ci doar contextualizate. Prin urmare, câtă vreme este deja public faptul că implicarea lui Cătălin Predoiu la aceste companii a generat pagube și probleme majore, în ce măsură îl mai susțineți pe acesta pentru a vă fi candidat la postul de premier? Rămâne domnul Predoiu opțiunea dumneavoastră de premier? Sunteți mulțumit de declarațiile sale publice pe această temă?”, i-a întrebat Gabriela Firea pe membrii ACL.