Gabriela Firea a demisionat din PSD, în urma conflictelor din USL Ilfov

Gabriela Firea a demisionat din PSD, în urma conflictelor din USL Ilfov

Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov.

Acesta critică faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor. Fosta jurnalistă a subliniat, însă, că va rămâne senator independent.

Senatorul PSD Gabriela Firea acuză PNL de trădare pe plan local şi susţine că gestul liberalilor de a înlocui conducerea PSD la nivel judeţean cu membri PDL are la bază “dorinţa de a face rău”.
„Începând cu data de 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului”, a anunţat senatorul Gabriela Firea, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Firea spune că a luat această hotărâre „după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de aceast demers flagrant de rupere a USL”, se arată în comunicatul de presă remis Mediafax.

„În ciuda îndemnurilor repetate pe care le-am primit, prin diverse canale, de a accepta această situație, pentru că așa e în politică, nu pot să asist pasivă la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL și pentru care am fost votați de oameni în 2012. Nu există nicio justificare credibilă pentru a accepta ca la nivelul județului Ilfov Uniunea Social Liberală să fie extinsă de la 4 la 6 partide, respectiv cârdășia PNL-PDL-PPDD la care se adaugă, de formă, PSD, UNPR și PC. După cum nu este admisibil ca primăriile «neprietene» să fie lăsate fără fonduri, iar PDL să dețină un post de vicepreședinte al Consiliului Județean în detrimentul PSD”, mai spune senatorul Gabriela Firea.

Firea mai spune că a fi consecventă unor idei a transformat-o în ținta atacurilor şi ironiilor celor care pun pe primul plan interesele personale.

„Constat cu amărăciune că a fi consecventă unor idei și principii, cum ar fi unitatea USL, care nu se poate baza decât pe respect reciproc și pe respectarea cu strictețe a documentelor acestei alianțe, m-a transformat în ținta atacurilor și ironiilor celor care pun pe primul plan interesele personale. Am promis, cu toții, în campania electorală că vom face dreptate până la capăt, dar se pare că nu avem toți aceeași reprezentare a ideii de dreptate”, susţine Gabriela Firea.

„Eu însă nu pot fi părtașă la niciun fel de scenarii oculte, cu sau fară știrea mea. Am pornit pe acest drum cu convingerea că voi putea să fac un alt fel de politică, și nu renunț la acest obiectiv. Voi activa în continuare ca senator independent, și mă voi implica cu toată puterea în rezolvarea problemelor cetățenilor din colegiul pe care îl reprezint și pentru ideile generoase cuprinse în programul politic prin care USL a câștigat alegerile în 2012”, precizează Gabriela Firea în comunicatul de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)