Gabriel Zetea: Victor Negrescu este o propunere nu acceptată, ci lăudată de către Comisia Europeană. România își dorește un portofoliu economic și poate fi obținut cu sprijinul socialiștilor europeni (VIDEO)

Gabriel Zetea: Victor Negrescu este o propunere nu acceptată, ci lăudată de către Comisia Europeană. România își dorește un portofoliu economic și poate fi obținut cu sprijinul socialiștilor europeni (VIDEO)
Foto: Facebook @ Gabriel Valer Zetea

Deputatul PSD Gabriel Zetea a vorbit despre nominalizarea comisarului european al României, joi, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, și a spus că Victor Negrescu „este o propunere nu acceptată, ci lăudată de către Comisia Europeană”.

Gabriel Zetea (PSD), pe B1 TV, despre postul de comisar european al României

Întrebat despre declarațiile liderului PNL, deputatul PSD a spus: „Nu știu ce discuții a avut domnul Ciucă. Eu știu ce discuții a avut primul ministru al României, domnul Marcel Ciolacu, care are atributul constituțional, conform deciziilor Curții Constituționale, de a propune, până la urmă, persoana nominalizată de către România pentru un portofoliu de comisar european. Discuțiile sigur că pornesc de aici, din România, dar e extrem de important să înțelegem că negocierile acestea se fac la nivelul Uniunii Europene între familiile politice europene, cele care formează majoritatea”.

„Persoana evident că trebuie nominalizată în funcție de apartenența la familia europeană din care face parte și care dă culoarea politică a țării respective (…). Marcel Ciolacu a avut discuții, nu de acum, nu de săptămâna asta, nu de săptămâna trecută, ci de cu multă vreme în spate, în primul rând cu liderii Partidului Socialiștilor Europeni, cu Pedro Sanchez, președintele Internaționalei Socialiste, cu Stefan Lofven, președintele Partidului Socialiștilor Europeni”, a continuat Gabriel Zetea.

Gabriel Zetea: Victor Negrescu este o propunere nu acceptată, ci lăudată de către Comisia Europeană

„Victor Negrescu este astăzi deja vicepreședintele Parlamentului European, susținut de către majoritatea din Parlamentul României. Nu mai vorbim dacă este susținut sau nu Victor Negrescu, pentru că vedem articolele din Politico, care reprezintă totuși una dintre vocile de analiză politică extrem de importante în întreaga lume și care vorbește despre Victor Negrescu în termeni extrem de laudativi. Așadar, este o propunere nu acceptată, ci lăudată de către Comisia Europeană”, a adăugat Gabriel Zetea.

Referitor la portofoliu, el a spus: „Un portofoliu economic, așa cum își dorește România și care poate fi obținut având sprijinul familiei europene importante, socialiștii europeni, din care face parte Partidul Social Democrat”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`