Gabriel Zetea, reacție la declarațiile lui Nicolae Ciucă privind coaliția PSD-PNL: Asta spune într-un joc electoral, pentru că pentru domnia sa, în acest moment, contează exclusiv procentele pe care le poate avea în campania electorală (VIDEO)

Gabriel Zetea, reacție la declarațiile lui Nicolae Ciucă privind coaliția PSD-PNL: Asta spune într-un joc electoral, pentru că pentru domnia sa, în acest moment, contează exclusiv procentele pe care le poate avea în campania electorală (VIDEO)
Foto: Gabriel Valer Zetea / Facebook

Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, a avut o intervenție în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, unde a comentat declarațiile lui Nicolae Ciucă referitoare la situația din interiorul coaliței de guvernare.

Președintele PNL a precizat, luni, pe B1 TV, în felul următor: “coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici” și “în momentul de față, s-a concretizat în a întrerupe orice dialog politic cu PSD. Rămânem la guvernare pentru că așa ne-am angajat”.

„S-a supărat Ciucă pentru că PSD a zis că nu o să voteze proiectul pentru un singur om, Iohannis senator”

Gabriel Zetea a precizat că Nicolae Ciucă a făcut aceste declarații “într-un joc electoral”. De asemenea, deputatul PSD a subliniat faptul că pentru Ciucă, acum, „contează exclusiv procentele pe care le poate avea în campania electorală”.

“Asta spune domnul Ciucă într-un joc electoral, pentru că pentru domnia sa, în acest moment, contează exclusiv procentele pe care le poate avea în campania electorală, în timp ce pentru Partidul Social Democrat, așa cum am spus încă de acum 3 ani de zile, de când am intrat la guvernare, contează guvernarea. Am reușit în 3 ani de zile să poziționăm România excepțional din punct de vedere al parteneriatului cu Uniunea Europeană și cu NATO. Suntem în acest moment punctul de stabilitate și principalul partener al partenerilor noștri internaționali, Uniunea Europeană și NATO, și tocmai de aceea, pentru acest lucru, pentru stabilitate, ne-am dat cuvântul în fața românilor. Abia am terminat de candidat împreună la alegerile europarlamentare, PSD și PNL, iar, acum, sigur că se întâmplă un joc politic și îl rememorăm foarte scurt.

Ne aducem aminte de ce s-a supărat domnul Ciucă, că nu întreg PNL-ul.

Eu sunt în județul Maramureș și mă întâlnesc cu primarii PNL. Niciun primar PNL nu susține demersurile astea, declarațiile astea iresponsabile pe care le face domnul Ciucă. S-a supărat domnul Ciucă pentru că PSD a zis că nu o să voteze proiectul pentru un singur om, Iohannis senator. S-a supărat. A zis că nu-i mai răspunde la telefon domnului Ciolacu. Acum, domnul Ciucă s-a supărat că judecătorii de la Curtea Constituțională, deci nu PSD, au votat să o scoată pe Ivanovici Șoșoacă din cursa prezidențială. Și acum s-au adunat, așa, toată dreapta într-un cor a bocitoarelor, în ceea ce o privește pe Ivanovici Șoșoacă, care reprezintă pentru ei, mai nou, portstindardul democrației, în România. Sunt convins că o să-i văd pe liderii PNL de mână cu Ivanovici Șoșoacă la Parchet, unde vor merge să facă corul bocitoarelor acolo și să spună, ‘Ivanovici Șoșoacă e bună pentru democrația din România’. Să-i văd și pe domnul Ciucă, și pe domnul Roman, și pe domnul Sighiartău cum merg să o apere pe Ivanovici Șoșoacă în fața Parlamentului European, care tocmai a sancționat-o și nu o mai primește nici la ședințele Parlamentului”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`