După audierea lui Liviu Dragnea la Curtea Supremă, președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că susținătorii PSD nu vor mai suporta aceste acuzații aduse șefului de partid și „vor riposta”.
”Mi-e frică de ce se va întâmpla în campaniile electorale care urmează și care vor genera foarte multe orgolii și foarte mult sentiment. S-a ajuns la această situație în care încet, încet justiția coboară în stradă în România. Este o zi rușinoasă pentru întreaga societate românească, pentru că justiția trebuie să fie făcută în sala de judecată. Vorbim despre un proces, cineva acuză, cineva se apară, iar cei care vor da verdictul final vor fi judecătorii și nimeni nu va putea să contrazică într-un fel sau altul decizia judecătorilor. Ea va trebui să fie acceptată de toată lumea”, a declarat Zetea, pentru Digi24.
El a insistat că alegătorii PSD vor reacționa dacă Opoziția va mai continua cu retorica ”vizavi de hoția imaginară din România”.
”La un moment dat, nu vor mai suporta toate aceste acuze la nivel general impotriva PSD și vor riposta și mi-e frică de ce se va întâmplă în campaniile electorale care urmeaza și care vor genera foarte multe orgolii și foarte mult sentiment. În momentul în care va continua toată această retorică a opoziției vizavi de hoția imaginară din România și felul în care vor reacționa și susținătorii PSD, pentru că se va întâmplă în acest lucru”, a mai declarat Gabriel Zetea.