Gabriel Zetea (PSD) a fost invitat în emisiunea „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, pe B1 TV, unde a vorbit despre candidatul PSD la alegerile prezidențiale și despre sondajul INSCOP, care îl dau pe Mircea Geoană ca fiind candidatul cu cele mai mari șanse de a câștiga, ca independent.
„Cred că ar fi și dificil ca un partid politic să vorbească despre Mircea Geoană ca membru de partid, având în vedere poziția extrem de importantă pe care o are în cadrul NATO, secretarul general adjunct al a NATO. Este una dintre cele mai mari demnități pe care vreodată, vreun român le-a avut în orice instituție internațională. Una dintre cele mai importante, nu cred că am mai avut un român care să ocupe, mai ales în acest context.
Sigur că acest sondaj pare puțin ciudat, pentru că vorbim despre o singură personalitate independentă, care este măsurată în contrapondere cu președinții celorlalte partide politice. Dacă am fi vrut să spunem că românii preferă un independent, mai măsuram încă una independentă și vedeam dacă într-adevăr e vorba de persoană sau e vorba despre principiul acesta al independenței pe care românii și l-ar dori.
Nu exclude Partidul Social Democrat ideea de a susține un candidat la alegerile prezidențiale, nu neapărat președintele partidului său sau neapărat un membru de partid. Nu excludem acest lucru, ba chiar pregătim schimbarea statutului Partidului Social Democrat.
Statutul nu poate să fie modificat decât la Congres și va fi un Congres în perioada următoare. Ideea este că în PSD, în acest moment, sincer, vă spun, nu există o mare preocupare pentru alegerile prezidențiale de peste un an de zile. Știm foarte bine că ultimii președinți ai României nu au fost aleși, nici cu un an și jumătate, nici cu un an înainte de alegeri,ci au fost anunțați, chiar, public abia cu 6 luni înainte de alegeri.
În ultimii 20 de ani am avut președinți care n-au fost anunțați cu foarte multă vreme înainte. În primul rând, Partidul Social Democrat este astăzi partid de guvernare. Guvernarea se va răsfrânge, ca imagine, asupra PSD-ului extrem de mult. Vom avea o bună guvernare, vom putea să avem și un candidat cu mari șanse la alegerile prezidențiale. Nu vom avea o bună guvernare, degeaba suntem noi partidul cel mai mare al țării pentru că din nou vom avea, până la urmă, reproșuri din partea electoratului. Preocuparea principală e buna guvernare și atât.
Din punctul meu de vedere, prima șansă, în continuare, în acest moment, o are președintele partidului, în PSD, să fie nominalizat și nu altă personalitate, dar asta nu înseamnă că excludem și această variantă.
(…) În ultimii 20 de ani, totuși, PSD a desemnat candidați, președinții partidului, oameni din interiorul partidului și nu am câștigat. Astăzi, avem înțelepciunea să înțelegem că există posibilitatea ca în urma studiilor, sondajelor pe care le vom face, sociologice, să arate că românii își doresc”, a spus Gabriel Zetea,
Zetea a fost întrebat și despre susținerea PSD-ului în ceea ce îl privește pe Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale.
“Eu, vă spun sincer, nu. Eu nu vorbesc în numele întregului PSD. Totuși, trebuie să avem suficientă modestie, dar nu se poate exclude în viitor nimic. Nu cred că Partidul Social Democrat, după 20 de ani de zile în România de președinție de dreapta, cu președinți pe care cei care i-au ales de dreapta spun public că le pare rău că i-au ales, nu cred că Partidul Social Democrat își poate permite să nu aibă un candidat care să vină cu șanse mari”