Gabriel Zetea, despre prezența lui Marcel Ciolacu la meciul României: Nu e un semn pentru candidatura la prezidențiale. E un microbist înrăit / Ne dorim să ia o decizie la nivel personal în ceea ce privește candidatura (VIDEO)
Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, a comentat decizia liderului social-democrat de a asista la meciul dintre România și Ucraina, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și a spus că „prezența lui Marcel Ciolacu pe un stadion de fotbal, în calitate de suporter, nu e un semn pentru candidatura la alegerile prezidențiale”.
Gabriel Zetea, pe B1 TV: Marcel Ciolacu este un microbist înrăit
Întrebat dacă prezența liderului PSD pe Allianz Arena este un indiciu că va candida la prezidențiale, Gabriel Zetea a spus: „Prezența lui Marcel Ciolacu pe un stadion de fotbal, în calitate de suporter, nu e un semn pentru candidatura la alegerile prezidențiale”.
„Marcel Ciolacu este un microbist înrăit, știm foarte bine că este suporter al echipelor de fotbal și a participat de-a lungul multor ani de zile, în spate dacă ne uităm, în istorie, l-ați văzut frecvent pe stadioanele de fotbal, fie că sunt meciuri din cupele europene, fie că sunt meciuri din campionatul național, fie că e vorba despre echipa națională a României. Așadar, acesta nu este un indiciu că Marcel Ciolacu candidează la alegerile prezidențiale”, a adăugat Gabriel Zetea.
Gabriel Zetea: Ne dorim să ia o decizie la nivel personal în ceea ce privește candidatura
Referitor la faptul că suporterii îl întrebau pe Marcel Ciolacu dacă va candida, Gabriel Zetea a spus: „Așa cum îl întrebăm și noi. Până la urmă, și noi, membrii Partidului Social Democrat, ne dorim, în primul rând, ca Marcel Ciolacu să ia o decizie la nivel personal în ceea ce privește candidatura la alegerile prezidențiale. Noi, cu siguranță, îl susținem. Eu personal, și ca președinte de organizație județeană, și ca vicepreședinte al Partidului Social Democrat la nivel național, îl susțin cu siguranță 100% pe Marcel Ciolacu, pentru că este personalitatea de pe partea stângă a eșicherului politic cu cea mai mare cotă de încredere, iar lucrul acesta este certificat de către toate sondajele de opinie”.
„Lucrurile sunt puțin diferite la alegerile prezidențiale. În primul tur, partidele politice, da, cu adevărat se mobilizează, cei care au un electorat mai mare își pot împinge candidatul în turul 2 al alegerilor prezidențiale, dar în turul 2 ține deja de o decizie personală a candidatului, pentru că el trebuie să convingă oamenii, trebuie să stea să se uite în ochii fiecărui om, fiecărui român, sigur, la nivel figurativ vorbind, și să îi convingă să îl voteze. Nu poate un partid de unul singur să facă pe cineva Președinte. Trebuie candidatul să aibă alura, prestanța necesară pentru a se impune și pentru a câștiga încrederea fiecărui român, iar aici intervine decizia personală”, a mai declarat vicepreședintele PSD.