Gabriel Oprea: UNPR va merge pe propriile picioare la alegeri și va obține minim 10% din voturi

Publicat: 11 10. 2011, 17:06
Foto: B1 TV

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marți, că partidul pe care îl reprezintă va merge la alegeri pe propriile picioare și și-a exprimat convingerea că va obține cel puțin 10% din voturi, potrivit Agerpres.

Pentru că ne respectăm valorile și identitatea UNPR va merge în viitoarele alegeri pe propriile picioare și sunt convins că va obține un scor foarte bun, minim 10% din voturi„, a spus Oprea.

Acesta a precizat că este convins de victoria Coaliției la alegerile din 2012, astfel urmând să rămână la guvernare.

Gabriel Oprea a mai spus că măsurile de austeritate luate de Guvernul Boc au fost unele juste și necesare pentru România.

Noi am luat aceste măsuri la timp și a fost foarte bine că am făcut așa. Degeaba ne-au criticat și ne-au atacat liderii populiști ai Opoziției atunci. Realitatea a demonstrat că noi am avut dreptate„, a declarat președintele UNPR.