Gabriel Oprea (UMPMV), de Ziua Imnului Național al României: „Statul român are obligația să apere simbolurile naționale și să nu permită nimănui să calce în picioare demnitatea acestui popor”

Publicat: 29 07. 2022, 09:40
Foto: Gabriel Oprea / Facebook

Pentru demnitatea oricărui popor, este important să cinstească și să sărbătorească simbolurile naționale, pentru că acestea dau unitatea unui neam, a transmis gl.(r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, de Ziua Imnului Național al României.

Mesajul lui Gabriel Oprea de Ziua Imnului Național al României

„România are un imn national încărcat de istorie. “Deșteaptă-te, române!” aduce în amintirea fiecărui român momentele cruciale ale istoriei acestui neam. Imnul ne mobilizează, atunci când ne este greu, ne insuflă mândrie și ne ajută să privim viitorul cu speranță.

El a răsunat pe buzele românilor și în timpul Revoluției din Decembrie 1989, demonstrând că aspiraţia către libertate şi demnitate nu poate fi ştearsă din conştiinţa poporului român.

Îl ascultăm însoțind performanțele sportivilor noștri, îl ascultăm la festivități si ceremonii naționale, îl fredonăm si, de fiecare dată, ne insuflă mesajul puternic de patriotism pe care-l poartă în versuri”, a transmis Oprea.

Acesta a susținut apoi că românii au de ce să fie mândri de țara lor, de simbolurile și valorile naționale.

Gabriel Oprea a mai afirmat că atât statul, cât și cetățenii trebuie să apere și să cinstească simbolurile naționale: „Pentru demnitatea oricărui popor, este important să cinstească și să sărbătorească simbolurile naționale, pentru că acestea dau unitatea unui neam. Respectând simbolurile neamului românesc, ne respectam istoria, ne onorăm trecutul, prezentul și viitorul, ne afirmam cu voce tare identitatea. Iar statul român are obligatia sa apere simbolurile nationale si sa nu permita nimanui sa calce in picioare demnitatea acestui popor. La multi ani, România! La multi ani, români!”.