Gabriel Oprea, numit oficial ministru de Interne şi vicepremier interimar. Traian Băsescu a semnat decretul

Publicat: 05 03. 2014, 12:05

Gabriel Oprea a fost numit oficial, miercuri, ministru de Interne și vicepremier interimar, după ce anterior a demisionat din postul de vicepremier al Guvernului.

Traian Băsescu a semnat decretul prin care Oprea este numit ministru al Afacerilor Interne și vicepremier interimar, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Oprea urmează să depună jurământul de învestitură la ora 14.00.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat marţi, că soluţia pentru a evita expirarea mandatului interimar al ministrului de Interne este ca Gabriel Oprea să îşi dea demisia din funcţie, pentru a fi numit la conducerea MAI.

Prim-ministrul Victor Ponta a precizat marţi seară, că Gabriel Oprea va prelua miercuri, ca titular, funcţia de ministru de Interne, el precizând că va trimite de dimineaţă propunerea către preşedintele Traian Băsescu, pentru emiterea decretului de numire.

 „Poate demisiona viceprim-ministrul spre a fi în actualul Guvern ministru de Interne, deci nu pe procedura generată de hotărâre. Am dat un exemplu ce se poate face. Sigur, premierul va decide ce va face”, a precizat Traian Băsescu.