Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, Generalul Gabriel Oprea, a transmis un mesaj, cu prilejul sărbătoririi Zilei NATO.
„În urmă cu 18 ani, la 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, depunand instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. La 2 aprilie 2004, a avut loc ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO. Potrivit Legii 390/2004, în România, Ziua NATO se sărbătorește în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.
Anul 2004 este unul dintre cei mai importanţi ani ai politicii externe româneşti, din 1989 și până astăzi. 2 aprilie a fost ziua în care tricolorul românesc a fluturat pentru prima dată alături de drapele statelor membre cu drepturi depline ale Alianței.
Ca român, dar și ca fost viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministru al afacerilor interne și ministru al apărării naționale, sunt mândru atunci când militarii români sunt elogiați de oameni importanţi ai lumii pentru profesionalismul și dedicarea lor în misiunile desfășurate sub drapelul NATO.
România este astăzi un partener credibil în plan internaţional. Iar acest lucru se datorează în mare parte militarilor din cadrul MApN și jandarmilor din cadrul MAI, pentru responsabilitatea cu care și-au îndeplinit misiunile, pentru respectarea angajamentelor asumate de România în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Ei merită cu prisosință recunostinta si aprecierea noastra.
Nu putem să nu ne amintim de eroii care și-au dat viața pentru ca lumea să fie un loc mai sigur, pentru ca pacea și libertatea să fie apărate cu orice preț. Să le prețuim memoria și să-i păstrăm veșnic în sufletele noastre!
De mai bine de o luna, la granita Romaniei este razboi, de cand presedintele Rusiei a decis sa atace Ucraina. Romania sprijina poporul ucrainean pentru a trece mai usor prin criza umanitara provocata de razboi. Si in acest context, vedem cat este de valoroasa apartenenta la Alianta Nord-Atlantica, intelegem cat este de important ca Romania se afla sub o umbrela de securitate, ca stat membru al NATO. Speram ca razboiul sa se incheie cat mai curand si pacea sa revina in regiune, speram si ne dorim sa fie pace si oamenii sa traiasca in buna intelegere peste tot in lume.
Din toată inima, urez tuturor militarilor mult succes în misiuniile viitoare! Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a transmis Gabriel Oprea.