Gabriel Liiceanu, mesaj de susținere pentru USR și Cătălin Drulă: „Faptul că a reușit cu o determinare remarcabilă să radă mafia metrourilor nu e de ici, de colo” (VIDEO)
Gabriel Liiceanu, filosof și scriitor român, a transmis un mesaj de susținere pentru USR și Cătălin Drulă, pe care l-a lăudat că „a reușit cu o determinare remarcabilă să radă mafia metrourilor” în perioada în care era ministru al Transporturilor.
Gabriel Liiceanu, mesaj de susținere pentru Cătălin Drulă
Filosoful l-a lăudat pe președintele USR, Cătălin Drulă.
„Au apărut în acești 30 și ceva de ani, pe mână, pe degete îi numeri, câțiva oameni politici pe care ni i-am dori și am fi fericiți să îi avem ca oameni perfect creditabili, să știi că cineva a dovedit că poate fi bun, făcând lucrurile de care aveam nevoie. Personajul care a făcut asta pentru mine este domnul Cătălin Drulă. Nu i-am știut agenda politică, m-am uitat la ce a făcut – și a făcut ceva nemaipomenit, a reușit să taie un rău de la rădăcină. Dacă am avea un președinte care taie răul de la rădăcină în diferite direcții, de fapt, în toate direcțiile importante, aici era vorba de a fi ministru al Transporturilor, el e bun, deci faptul că a reușit cu o determinare remarcabilă să radă mafia metrourilor nu e de ici, de colo. Nu mi-e indiferent dacă ar fi rasă sau nu”, a declarat Gabriel Liiceanu.
I-a lăudat și pe primarii USR
Gabriel Liiceanu a avut cuvinte de laudă și la adresa primarului Clotilde Armand al Sectorului 1, respectiv Dominic Fritz al Timișoarei.
„Nu mi-e indiferent dacă Clotilde Armand a ras mafia gunoaielor, în înjurăturile tuturor, zăceau gunoaiele. Faptul că ăia ne furau cu un contract pe 25 de ani sume enorme pe un serviciu pe care îl supraevaluau nu conta în ochii populației. Trebuie un om de mare tărie care să o țină langa și să ajungă la soluționarea trebii. Același lucru s-a petrecut la Timișoara, omul acela, Dominic Fritz, a arătat că poți să razi de la rădăcină corupția infernală care exista în Primăria de la Timișoara. De asemenea oameni avem nevoie și nu e deloc rău dacă plasa ne ține pe Uniunea Europeană e dublată de o plasă a unor oameni care știu cu adevărat să ne slujească”, a adăugat Gabriel Liiceanu.