Gabriel Leș susține că există un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României. Ministrul Apărării a reacționat astfel în contextul în care, marți, Tribunalul București a respins contestația depusă de olandezii de la Damen, după ce francezii de la Naval Group au câștigat licitația privind cele patru corvete.
Leș susține că demersurile de tergiversare nu se opresc însă aici, deoarece Damen va înainta recurs.
„Alocarea pentru cel de-al treilea an consecutiv a 2 procente din PIB pentru Apărare a demonstrat că România este determinată să aducă o contribuție consistentă la îndeplinirea misiunilor Alianței. Deși, decizia la nivel politic a fost asumată, iar alocările bugetare au fost asigurate deplin, avem de-a face cu un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României. Companiei olandeze Damen i-a fost respinsă ieri, la instanța de fond, contestația prin care se încearcă blocarea atribuirii contractului de realizare a corvetelor multifuncționale. Demersurile de tergiversare nu se opresc însă aici, compania anunțând deja că va înainta recurs”, a scris ministrul Apărării, pe Facebook.
Gabriel Leș mai afirmă este inacceptabil ca interesele de securitate ale României, și implicit ale NATO, să fie sacrificate în goana după profit ale unor companii mânate de interese obscure. Cu această ocazie, el a acuzat Olanda că blochează intrarea României în Schengen pentru a nu-și periclita afacerile în portul Rotterdam.
„Putem înțelege că sumele puse în joc de statul român sunt extrem de atractive pentru companii, însă găsesc inacceptabil ca interesele de securitate ale României, și ale Alianței deopotrivă, să fie sacrificate în goana după profit ale unor companii mânate de interese obscure. Este deja un fapt cunoscut că Olanda blochează intrarea României în Schengen pentru a nu-și periclita afacerile în portul Rotterdam, însă prin obstrucționarea programului de dezvoltare și modernizare a forțelor navale române îi spunem că a mers prea departe”, a mai scris Gabriel Leș, pe Facebook.
Tribunalul București a respins contestația depusă de grupul olandez Damen, după ce statul român a decis să încredințeze francezilor de la Naval Group contractul de peste un miliard de euro privind construcția a patru corvete.
Instanța a respins contestația Damen, dar decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile.
Licitația pentru construcția corvetelor multifuncționale a fost câștigată de către asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța. Anunuțul fusese făcut pe 3 iulie de Gabriel Leș, ministrul Apărării. Chiar și așa, în 9 iulie, grupul olandez Damen, care a fost unul dintre competitorii înscriși în cursa pentru construirea corvetelor, a contestat licitația, invocând multiple nereguli.
Naval Group (Franța), Damen (Olanda) și Fincantieri (Italia) au fost cei trei competitori. Potrivit informațiilor apărute în presă, Naval Group a câștigat licitația, cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro.
Armata vrea să achiziționeze și rachete pentru nave. Pentru a debloca situația, ministrul Apărării a anunțat că va demara o procedură separată, pentru a nu pierde timpul cât timp achiziția corvetelor este suspendată.