Ministrul Apărării, despre achiziția de corvete: Pentru forțele navale nu s-au mai făcut astfel de investiții de 30 de ani. Sper ca în două – trei luni să avem un contract (VIDEO)
Gabriel Leș estimează că în două – trei luni va fi semnat contractul privind achiziționarea celor patru corvete. Termenele anunțate prin caietul de sarcini sunt: 3 ani pentru prima corvetă și maxim 7 pentru toată capabilitatea, a declarat Ministrul Apărării, pentru B1 TV.
Licitația pentru aceste corvete a fost câștigată de asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța, dar încă nu s-au scurs cele zece zile în care competitorii mai pot depune contestații.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
”Atribuirea acestui contract este un pas extrem de important pe care l-am făcut. Pașii următori sunt negocierea condițiilor tehnice care țin de termene, de menținerea ofertei. Termenele anunțate prin caietul de sarcini sunt: 3 ani pentru prima corvetă și maxim 7 pentru toată capabilitatea.
E o capabilitate de care avem nevoie foarte repede. La Statul Major al Forțelor Navale investiții nu au fost la nivelul la care ar fi trebuit. Pentru forțele navale nu s-au făcut astfel de achiziții de 30 de ani. La forțele aeriene avem niște capabilități, totuși, iar forțele terestre au mai primit anumite capabilități. Aici am fost chiar văduviți de niște investiții.
Tot felul de contestații au dus la prelungirea acestor termene. La 1,6 miliarde de euro, normal că acești competitori vor încerca să prindă orice chichiță legală.
Azi încă se scurge termenul de zece zile în care un competitor poate contesta. Eu sper ca în 2 – 3 luni să putem spune că avem un contract. Eu atât estimez că mai poate să dureze semnarea acestui contract”, a declarat Gabriel leș, pentru B1 TV.
Ministrul a mai susținut că, în 2017, a aprobat în Parlament opt programe majore pentru Armata României: ”Unele sunt în derulare, dar cele care merg pe procedură de licitație publică sunt mai întârziate, dar nu vreau să arunc vina într-o parte sau alta”.