Funeriu, despre a doua sesiune a examenul de bacalaureat: Toleranță zero față de tot ceea ce înseamnă fraudă
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce va menține „politica de toleranță zero față de tot ceea ce înseamnă fraudă”.
„Organizarea va fi cel puțin atât de bună cum a fost la prima sesiune a bacalaureatului”, a declarat ministrul.
Daniel Funeriu care a asigurat că supravegherea video va fi realizată în toate centrele unde se va susține examenul, adăugând însă că „cel mai important este cadrul didactic care este în spatele camerei video și nu camera video în sine”.
Referitor la rezultatele examenului de bacalaureat, ministrul a afirmat că este extreme de important ca acestea să fie corecte, în sensul recredibilizării sistemului de învățământ.
„Acest bacalaureat poate să prefigureze un lucru de care România are o mai mare nevoie decât orice altceva – o schimbare de mentalitate și de atitudine. Relațiile părinte-elev și părinte-școală se vor modifica mult. Marele câștig este corectitudinea și potențialul de schimbare a atitudinilor. Este important să avem oameni bine pregătiți, dar și oameni cu atitudini sănătoase”, a declarat ministrul Funeriu.
Referindu-se la modificările care vor fi aduse programei școlare în viitorul apropiat, Funeriu a menționat reintroducerea orei de lectură, efectuarea unui control riguros al absențelor, atât în ceea ce-I privește pe elevi, cât și pe cadrele didactice, urmând să se realizeze o pregătire mai intensă la materiile pentru bacalaureat.