Fuga de justiție: Dan Voiculescu a depus, în sfârșit, jurământul în calitate de senator

Publicat: 22 01. 2013, 15:34

Senatorul Dan Voiculescu și-a depus, marți, la Palatul Parlamentului jurământul de credință în calitate de senator.

Preşedintele fondator al PC nu a depus jurământul în ziua în care l-au depus toți senatorii, invocând probleme de sănătate.

„Eu am lipsit câteva zile, de fapt nu sunt singurul care nu a depus jurământul. Ulterior, unii s-au făcut mai repede bine, au venit mai repede, eu săptămâna viitoare depun jurământul şi totul intră în normal, nu sunt motive de nervozitate”, a spus Voiculescu, întrebat despre momentul în care îşi va rosti jurământul în calitate de senator nou ales.
 
Dan Voiculescu va fi judecat din nou de magistraţii instanţei supreme în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, după ce Tribunalul Bucureşti a luat act de faptul că acesta a fost ales senator.
 

Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Dosarul său va fi judecat de Completul 4, acelaşi care l-a condamnat la închisoare pe Adrian Năstase.