Frica de DNA îi face pe liderii PSD să se sperie de colegi. Olguța Vasilescu: "Avem, în partid, cârtiţe din statul paralel"
"Statul paralel" este sloganul momentului în PSD! Odată cu începerea urmăririi penale a liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul privind contractele cu fonduri europene ale firmei Tel Drum, social democrații au pus toate neajunsurile pe seama acestui "stat paralel".
Acum, cu ocazia unei noi zile grele pentru Liviu Dragnea care s-a prezentat la DNA escortat de jandarmi pentru a îi fi adus la cunoștință că are sechestru pe avere, Lia Olguța Vasilescu a ieșit public și s-a plâns de existanța unor trădători în partid care ar vrea să rupă partidulul pentru acest "stat paralel".
"E foarte posibil să avem cârtițe în PSD, din statul paralel. Eu sunt convinsă că da. Acum nu mai sunt în cercul de putere al PSD. Unii au fost îndepărtaţi.", a spus Olguța Vasilescu la TVR, conform stiripesurse.ro
Nici ultimii doi președinți ai PSD, Victor Ponta și Mircea Geoană, nu au scăpat de acuzațiile celei care ocupă portofoliul de ministrul al Muncii.
"Se încearcă scindarea PSD acum. În momentele de criză PSD-ul se uneşte ca un arici. Nici APR, nici UNPR şi nici partidul lui Geoană nu au rezistat. Îmi cer scuze, nu mai ştiu cum se chema partidul lui Geoană. Aşa se va întâmpla şi cu partidul lui Ponta. Ponta va avea reuşita celorlalţi. Nu e nicio probă în Dosarul Tel Drum, doar trei oameni politici, întâmplător adversarii lui Liviu Dragnea au dat declaraţii în acest dosar", a precizat Vasilescu.