Fraudă la o școală din București: Au vrut să voteze, dar erau deja semnați pe liste (VIDEO)
Și dacă în țară era de așteptat ca voturile românilor să fie obținute prin te miri ce mijloace, nici în Capitală, practicarea fraudei nu a lipsit cu desăvârșire. În Sectorul 3, de exemplu, oamenii s-au plâns că la secția de votare de la şcoala Mexic au existat mai multe indicii de fraudare a referendumului. O femeie care a ieşit seara la vot, a avut surpriza să afle că în locul ei şi a soţului ei, pe liste, semnaseră alte persoane. Când a văzut că nu mai poate vota pentru că deja o făcuse cu ceva timp în urmă, femeia a sunat imediat la poliţie pentru a reclama abuzul.
„Am intrat în cabină mi s-au bramburit listele, nu mă găsea chipurile, m-a găsit, nu m-a lăsat să mă uit pe liste. O altă doamnă i-a zis dă-i doamnei să semneze. Atunci am văzut că şi eu şi soţul meu suntem semnaţi, cu semnături care nu aveau nicio legătură cu noi. Motiv pentru care am ieşit, am anunţat că s-a umblat în liste”, a declarat Felicia Matache.
Aceasta a explicat că un membru din comisie a îndemnat pe altcineva să semneze în locul ei, întrucât era deja un semn făcut cu pixul în dreptul numelui ei.
„Au zis că au venit nişte bătrâni şi au semnat. Am zis doamnă, nu avem nimic de discutat, am sunat la poliţie, la 112. În dreptul numelui meu era o cruciuliţă, persoana era îndemnată unde să semneze”, a mai spus femeia.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf