Fratele lui Nicu Gheară și alți 15 inculpați rămân în arest. Curtea de Apel Bucureşti a respins joi, ca nefondate, recursurile lui Constantin Gheară, fratele lui Nicu Gheară, şi ale altor 15 inculpaţi acuzaţi de falsificare de carduri bancare.
Tribunalul Bucureşti a emis pe 29 martie mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Constantin (Tică) Gheară, precum şi pe numele altor 15 persoane, acuzate de falsificare de carduri bancare.
Procurorii DIICOT au desfăşurat pe 28 martie o acţiune de amploare, pe plan naţional şi internaţional, efectuându-se peste 85 de percheziţii în ţară, dar şi în Marea Britanie, Germania, SUA şi Republica Dominicană, acolo unde o parte dintre suspecţii români aveau reşedinţa şi deţineau sisteme informatice, echipamente skimming, aparatură de contrafacere de carduri, carduri falsificate, înscrisuri sau alte bunuri folosite la comiterea infracţiunilor, informează Mediafax.
„Grupările vizate de către acţiunea DIICOT sunt constituite din peste 100 de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, Romeo Ursu, zis Boenică, Lucian Ghiuri, zis Piticu, şi Relu Şerban”, preciza DIICOT.