Fratele lui Lucian Bode, vameș în Sălaj, nu a reușit să devină șef de serviciu în structura centrală, deși a fost singurul candidat. A luat nota 1,40 la concurs

Publicat: 15 12. 2022, 15:19
Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne. Foto: Inquam Photos / George Călin

Dumitru Ioan Bode, fratele ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL), a încercat în vară să obțină un post de șef serviciu în structura centrală a Autorității Vamale Române, dar nu a reușit, deși era singurul candidat. El a luat la proba scrisă doar 14 puncte din 100, susține o sursă pentru G4Media.

Fratele lui Bode a candidat singur și a ieșit pe locul 2

Autoritatea Vamală Română (AVR), instituție subordonată Ministerului de Finanțe (condus de social-democratul Adrian Câciu), a organizat un concurs pentru ocuparea mai multor posturi de conducere în structura centrală.
Dumitru Ioan Bode, vameș în Sălaj, a fost singurul candidat pentru funcția de șef serviciu la Serviciul financiar și buget-Direcția buget și contabilitate, iar concursul a avut loc în luna august.

Numai că acesta a obținut la proba scrisă doar 14 puncte din 100. Candidatura lui a fost respinsă, iar procedura pentru acest post, anulată.

Contactat de G4Media, fratele ministrului Bode s-a limitat la a transmite: „În legatura cu procedura de concurs din luna august 2022, toate datele sunt confidențiale prin decizia AVR. In acest moment asigur prin împuternicire coordonarea Biroului Vamal Sălaj. Lucrez in sistemul vamal de 11 ani și am parcurs toate etapele profesionale pana la gradul de inspector superior vamal, lucru care îmi permite in mod legal asigurarea coordonării biroului prin împuternicire”.

Autoritatea Vamală Română nu a dorit să răspundă întrebărilor G4Media, invocând GDPR și faptul că informațiile cerute nu sunt de interes public.

În 2016, tot în calitate de vameș, Dumitru Ioan Bode a fost arestat pentru luare de mită. Din interceptări reieșea că el ar fi sunat doi oameni de afaceri și le-ar fi cerut, în limbaj codificat, „rețete compensate”: alimentări gratuite la benzinăriile acestora. Dumitru Ioan Bode a fost, însă, exonerat de acuzații, cu motivarea că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.