Franțuzoaica Marion Bartoli a câştigat turneul de la Wimbledon

Publicat: 06 07. 2013, 18:19
Foto: sportsmole.co.uk

Jucătoarea franceză Marion Bartoli, cap de serie numărul 15, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon.

Bartoli a învins-o în finală pe a 23-a favorită, sportiva germană Sabine Lisicki, scor 6-1, 6-4, relatează AFP.

Franțuzoiaca devine prima sportivă care se impune la Wimbledon fără să fi avut ca adversară vreo jucătoare din Top 15.

Bartoli le-a învins pe jucătoarele aflate pe locurile 82, 70, 93, 104, 17, 20 şi 24 în clasamentul WTA.

La startul turneului, Marion Bartoli era cotată la casele de pariuri cu şanse foarte mici de a câştiga turneul.