Fostul senator PSD Cătălin Voicu a recuzat 4 judecători din completul de la ICCJ, spunând că aceștia sunt imparțiali

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a recuzat 4 judecători din completul de la ICCJ, spunând că aceștia sunt imparțiali

Fostul senator PSD Cătălin Voicu, aflat în fața Curții Supreme, a recuzat, luni, patru judecători din completul de cinci de la ICCJ, acuzând că aceștia nu pot judeca recursul DNA câtă vreme dau dovadă de imparțialitate.

Există indicii că aceștia s-ar fi antepronunțat în ceea ce-i privește și că Voicu își dorește ca recursul să fie judecat de către un alt complet.

În plus, fostul senator PSD a cerut ca președintele ICCJ, Livia Stanciu, care este și președintele completului, să se abține atunci când se va lua o decizie finală.

Curtea Supremă judecă, luni, ultimul termen în dosarul de corupție al lui Cătălin Voicu, judecătorii urmând să pronunțe o sentință finală după ultimele pledoarii.

Pe 1 iunie 2012 un complet de trei judecători ai Curţii Supreme l-a condamnat pe Cătălin Voicu la cinci ani de închisoare cu executare. (detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră