Deputatul Horia Nasra, proaspăt demis de la șefia PSD Cluj, a afirmat vineri, în direct pe B1TV, că Liviu Alexa, noul președinte al organizației, a jignit Clujul, clujenii și, mai mult decât atât, a avut injurii chiar și la adresa social-democraților, deși derula contracte cu formațiunea pentru publicarea de articole favorabile.
„Este cât se poate de simplu. Acest domn nu a fost membru al PSD. În statutul PSD este stipulat clar că trebuie să ai o vechime de câteva luni pentru a deține o funcție politica, dar mai presus de acest lucru, dacă o să căutați un pic în arhiva presei locale, veți vedea niște declarații foarte colorate vizavi de comunitatea noastră, de Cluj și de clujeni.
Aici nu e vorba să-l am ca președinte, ca șef. Nu sunt de acord nici măcar să fie membru de partid, adică să fiu coleg cu el, darămite să-mi fie președinte de organizație. Un om, care jignește Clujul și clujenii, nu cred că poate reprezenta un partid politic”, a declarat Horia Nasra, în emisiunea „Bună România” moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.
Când i s-a adus în vedere că Liviu Alexa a derulat o serie de contracte cu PSD pentru publicarea de articole favorabile, deci că avea o oarecare legătură cu formațiunea, deputatul a răspuns: „Știți ce este mai amuzant? Că, în toată perioada în care avea contracte cu PSD, dacă verficați un pic site-ul dumnealui, veți vedea câte articole cu injurii au fost scrise referitoare la subsemnatul și la alți colegi din partid. Erau înjurați colegi din organizația din Cluj”.
„N-are legătură cu persoana mea, n-are legătură nici măcar cu funcția de președinte. Este vorba de un principiu. Nu poți să iei un om de pe stradă și să-l pui președinte la un partid fără să aibă o minimă vechime”, a mai adăugat deputatul PSD Horia Nasra, printre altele.
Decizia premierului Viorica Dăncilă de a înlocui pe deputatul Horia Nasra de la șefia PSD Cluj cu Liviu Alexa, unul dintre jurnaliștii despre care Newsweek scria că primește bani de la PSD pentru diverse „prestații”, a pornit un adevărat război intern în PSD, scria B1.RO, într-un material destul de amplu, în care prezenta cele două tabere și situația de moment. (Detalii AICI)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.