Fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Ioan Talpeş, nu crede că Victor Ponta va demisiona din funcţia de prim-ministru, chiar dacă se va dovedi că a plagiat în lucrarea sa de doctorat. În opinia lui Talpeş, USL nu îşi va asuma riscul de a pierde puterea chiar înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă.
Talpeş consideră că Victor Ponta a comis o greşeală prezentă frecvent în lucrările de doctorat şi anume neprecizarea surselor bibliografice. În opinia fostului cosilier al lui Ion Iliescu, USL ar face o greşeală din punct de vedere strategic dacă i-ar permite lui Ponta să renunţe la funcţia sa, în ciuda problemelor de moralitate care se pot ridica.
„Mi se pare că ar face o mare gafă şi cred că USL nu îi va permite aşa ceva pentru că este impardonabil ca în situaţia actuală a României, după ce au avut loc atâtea dispute pentru organizarea unui guvern, domnul Ponta să îşi dea demisia pentru greşeala care ar fi făptuit-o în 2003, o greşeală cu caracter moral”, a declarat Talpeș pentru ziare.com.
De asemenea, Talpeş a exclus posibilitatea ca dezvăluirile în acest caz să fi venit din partea serviciilor secrete. În opinia acestuia, serviciile nu s-au implicat până acum în lupta politică dar a admis că ar putea fi persoane din interiorul sistemului care ar putea încerca favorizarea uneia dintre părţi.