Fostul preşedinte PNL Radu Câmpeanu, internat la terapie intensivă la Spitalul Floreasca din Bucureşti

Publicat: 27 07. 2013, 11:17
Foto: ziare.com

Preşedintele fondator al Partidului Naţional Liberal în 1990, Radu Câmpeanu, a fost adus, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

Acesta a fost internat la terapie intensivă cu infecţie respiratorie, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Bogdan Opriţa, pentru Mediafax.
Preşedintele fondator al PNL 1990, în vârstă de 91 de ani, a fost externat miercuri de la „Matei Balş”, făcând ulterior febră. În noaptea de vineri spe sâmbătă, familia sa a solicitat ambulanţa, Câmpeanu având dureri în piept şi oscilaţii de ritm cardiac.

În 2011 Câmpeanu a suferit un infarct şi a fost internat la Institutul Fundeni, fiindu-i montat un stent.

În 2009, a fost internat la Clinica de Chirurgie Urologică şi Transplat Renal Fundeni, unde a fost operat pentru o problemă pe uretră.

Radu Câmpean s-a născut pe 28 februarie 1922.