Fostul preşedinte al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu o zi înainte de împlinirea a 100 de ani

Publicat: 17 03. 2017, 07:32

Fostul preşedinte al PNL Mircea Ionescu-Quintus va fi decorat de către preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Ofiţer, anunță News.ro.

Mircea Ionescu-Quintus va fi decorat cu o zi înainte de a împlini 100 de ani.

Klaus Iohannis nu este primul preşedinte care îl onorează pe Ionescu-Quintus cu o decoraţie a statului român. În 2002, Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul ”Steaua României” în rang de Cavaler.De asemenea, pe 28 aprilie 2009, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de înaintare în gradul de general de brigadă a mai multor colonei, veterani din a doua conflagraţie mondială, printre care se afla şi Ionescu-Quintus.

Mircea Ionescu-Quintus s-a înscris în PNL în anul 1936 şi a fost preşedintele acestui partid în perioada 1993-2001. Deţinut politic în perioada comunistă, venerabilul politician a contribuit la renaşterea partidului după 1989, fiind primul liberal care a ajuns în ministru după reinstaurarea democraţiei, în guvernul Stolojan (1991-1992).