Fostul premier Adrian Năstase și-a lansat, joi, volumele 4 și 5 din seria „Blog’n roll”, ce cuprinde texte postate pe blogul personal.
„Sensul lansării acestor cărți, care sunt de fapt o cronologie subiectivă a timpului trecut, este importanța faptului că spațiul online este un spațiu al libertății, chiar și atunci când celulel noastre nervoase funcționează într-o celulă extrem de limitată ca spațiu”, și-a început prelegerea Adrian Năstase.
Fostul premier menționează că societatea trebuie să profite de avantajele nelimitate ale internetului și mai ales, ale blogosferei, dar să ia în calcul și faptul că informațiile pot fi compromise.
„Deși drumul pe care l-am făcut de la site la carte este un paradox, este un lucru util, pentru că, am descoperit cu ocazia unor percheziții informatice că informațiile de pe hard-disk-uri se pot șterge din senin”, a mai spus Năstase.
Textele celor două cărți sunt postările de pe blogul personal din perioada în care a fost închis în dosarul Trofeul Calității.