Fostul judecător CEDO Corneliu Bîrsan, propus la CCR în locul lui Toni Greblă, de un senator PSD

Fostul judecător CEDO Corneliu Bîrsan, propus la CCR în locul lui Toni Greblă, de un senator PSD
Foto: luju.ro

Fostul judecător al României la CEDO, Corneliu Bîrsan, a fost propus de un senator PSD pentru locul vacantat de Toni Greblă la CCR.

„Eu cred că PSD-ul ar trebui să propună Senatului numirea profesorului Corneliu Bîrsan, profesor de drept de prim rang, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg”, a declarat senatorul PSD Șerban Nicolae.

„Bineînțeles că mai există și alte persoane care s-ar putea califica la cel mai înalt nivel pentru ocuparea acestei funcții, dar cred că PSD are obligația de a face o propunere care să întrunească o recunoaștere cât mai largă și o susținere consistentă în Senat. De asemenea, PSD îi poate lua în calcul și pe Ion Neagu (profesor de drept penal, fost președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților) și Cornel Bădoiu (fost președinte al Secției Militare a Curții Supreme de Justiție), ambii foști parlamentari”, a mai spus acesta pentru Știripesurse.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`