UPDATE 25 mai: Fostul ministru Lucian Romașcanu a precizat că nu pleacă din PSD. Redăm comunicatul acestuia la finalul știrii.
Liviu Dragnea pierde teren în fața lui Victor Ponta. Mai mulți social-democrați au debarcat îndreptându-se spre Pro România.
Ultimul pe listă, fostul ministru Nicolae Bănicioiu.
Mai mult, nume grele ar urma să plece din PSD. Printre aceștia, Mihai Tudose, Ecaterina Andronescu, dar și deputatul PSD de Buzău Marcel Ciolacu, precum și ex-ministrul Culturii, senatorul PSD de Buzău Lucian Romașcanu.
Cei doi sunt, evident, apropiați de fostul premier Mihai Tudose, iar Lucian Romașcanu este nașul de botez al fiului lui Ciolacu, cei doi fiind chiar colegi de clasă în timpul liceului, la Buzău, scrie Puterea.
Precizări Romașcanu
Nu plec din PSD! (…)
– Sunt în PSD și predecesorii din ianuarie 1990, membru fondator al organizației de tineret a FSN
– Nu am am fost în alt partid nici măcar în vizită (pe bune!)
– Am primit încrederea alegătorilor ca senator pe listele acestui partid în 2016; avem, pe lângă responsabilitatea la nivel național, multe de facut pentru Buzău
– Am fost ministru (unii zic că bun…) într-un guvern al PSD
– Am, în zonele fundamentale, o anumită fidelitate care mă împiedică la gesturi incorecte
– Sunt destul de fraged în politica mare să mut pânzele după cum bate vântul într-un anumit moment
Iată câteva motive pentru care plecarea din PSD nu este pentru mine o opțiune. (Nu zic niciodată căci știm zicala, dar cred că lucruri grave și de neschimbat trebuie să se petreacă pentru ca un transfer al meu să se întâmple. Mai repede mă întorc la vatră…)
Totuși, mărturisesc deschis că văd și eu lucruri criticabile în PSD, sunt sigur că uneori abordarea unor zone s-ar putea face mai bine, am și eu așteptări mari de la mine, de la șefii și colegii mei. Dar, iarăși, cred că toate astea se pot discuta și îndrepta în interior, fără a scoate mașina de spălat rufe în stradă.