Decizia președintelui Klaus Iohannis de a o accepta imediat pe Viorica Dăncilă pentru conducerea Guvernului, a treia nominalizare a coaliției PSD-ALDE din mandatul actualului șef de stat, a stârnit controverse și a fost aspru criticată de o parte a societății, mai ales de cei care considerau președinția singura redută în calea modificării legilor justiției.
Politologul Alexandru Gussi, fost consilier al președintelui Traian Băsescu, desființează și el decizia lui Klaus Iohannis.
"Nominalizarea rapidă de către șeful statului a alesei domnului Dragnea și votarea acesteia fără emoții în Parlament reprezintă triumful politic al președintelui PSD. Dar și al PSD, care a arătat că prosperă la putere chiar și după un an de foarte proastă guvernare, după un an de luptă cu instituțiile de la nivelul puterii judecătorești, după un an cu sute de mii de oameni în stradă. (…) Evitând suspendarea, mi-e teamă că președintele s-a suspendat pe sine și a slăbit capacitatea sa ca, în calitate de șef de stat, să influențeze semnificativ evoluția României în următoarea perioadă, afirmă politologul, într-un interviu acordat Ziare.com.
"Rar am văzut ca atâția oameni inteligenți să susțină o prostie mai mare decât această a justificării retragerii din luptă a președintelui. Suspendarea o risca ieri, dar o riscă și mâine, o riscă oricând face ceva care deranjează PSD. Subliniez: face. După trei ani de mandat există o obligație, dacă nu de rezultat măcar de tentativă, de a transforma milioanele de voturi anti-PSD într-o formă de acțiune, chiar dacă se solda cu un eșec. Nu ai dreptul să le ceri românilor să iasă în stradă și tu să te pleci în fața tătucului de la PSD! Nu-mi dau seama de ce electroșoc are nevoie domnul Iohannis pentru a înțelege că va riscă să rămână în istorie ca președintele care a privit distant cum România e deturnată de pe orbita pro-occidentală", susține Alexandru Gussi.
Alexandru Gussi (Foto: lapunkt.ro)
Acesta mai spune că își dorește să se înșele și de acum încolo să vedem reversul medaliei: "un președinte care taxează derivele majorității și ale Guvernului, cu mesaje în Parlament, cu prezențe în fruntea mesei Guvernului atunci când se discută proiecte majore pentru România, cu un activism pe plan extern și multe altele".
"Să nu mai cerem PSD să-și îndeplinească toate promisiunile. Dacă acestea sunt iresponsabile, devine un gest de responsabilitate să nu le respecți", mai afirmă politologul, în opinia căruia parte a strategiei PSD e chiar schimbarea Guvernului atât de des, încât să existe o scuză a inevitabilei nerealizari a promisiunilor.
Despre programul de guvernare, Alexandru Gussi spune că este în mod logic unul triumfalist, iar membrii guvernului sunt "după chipul și asemănarea unui PSD mai baronizat că niciodată".
"De fapt, nici nu este un adevărat program de guvernare, este un program electoral. (…) Promisiunile sunt multiplicate în mod rizibil, nici nu are rost să le iei în serios, programul în bloc e inaplicabil", subliniază politologul.
Fostul consilier critică și actuala opoziție, care pare inexistentă la acest moment pe scena politică.
"Opoziția nu există, cel puțin cât timp nu se coordonează există numai niște partide care au fiecare o strategia proprie. PMP a avut chiar două propuneri și s-a vorbit despre el, deci în strategia sa a acționat corect. PNL e partidul prezidențial, era ridicol să prezinte pe cineva despre care știa că va fi respins chiar de către președinte, deci și ei au acționat rațional. USR a declarat că va vota orice propunere non-PSD, ceea ce a fost și asta o poziționare corectă. Dar degeaba aceste partide sunt decente într-un anumit moment, cât timp, pe parcursul anilor, demonstrează că nu sunt partide politice în adevăratul sens al cuvântului, caută voturi, dar nu încearcă să reprezinte autentic nici grupuri sociale, nici valori", consideră Alexandru Gussi.
Politologul mai subliniază și faptul că subiectul justiției va rămâne tema centrală a peisajului politic în următorii ani.
"Faptul că, după OUG 13, după accentuarea retoricii anti-DNA și punerea în discuție a multor decizii judecătorești de către liderii politici PSD-ALDE, după votarea unor legi cu dimensiuni vădit neconstituționale, după toate acestea nu înregistrăm o scădere semnificativă a sprijinului public pentru actuala majoritate e un bun indicator că ne aflăm aici în fața unui clivaj major.
Două Românii se înfruntă pe acest subiect al justiției, al luptei împotriva corupției și a mijloacelor acestei lupte. Vor fi pași înainte, pași înapoi, dar va rămâne un element structurant al peisajului politic în anii electorali 2019 și 2020", declară specialistul, doctor în științe politice al Institut d'Etudes Politiques de Paris.
În ceea ce privește recentul schimb de replici dure dintre liderii coaliției de la guvernare și oficialii Comisiei Europene pe teme modificărilor legilor justiției, fostul consilier prezidențial spune că PSD-ul se poate juca cu "focul naționalist, dar numai până la o anumită limită".
"Ce cred că este grav în acest moment nu sunt atât aceste contre publice cu oficiali europeni, ci faptul că prin politici economice populiste, prin declinul constant al calității educației, prin contra-selecția masivă de la toate nivelurile, prin încurajarea de facto a migrației în masă se ratează trenul civilizațional al occidentalizării României", avertizează Alexandru Gussi.