Ziua de 4 mai era cea mai apropiată dată când am fi putut să avem alegerile prezidențiale, a declarat Florin Spătaru (PSD), consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, marți, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.
Social-democratul spune că „data de 4 mai, primul tur al alegerilor prezidențiale, era cea mai apropiată dată când am fi putut să avem aceste alegeri”.
„Întotdeauna au fost comentarii de ce nu l-am pus mai devreme. N-am putut să punem mai devreme aceste alegeri pentru că nu se îndeplineau cele 75 de zile. Dacă am fi pus pe 30 martie și după aceea pe 13 aprilie, am fi căzut de Florii. Deci cumva am stabilit acest calendar tocmai pentru a veni cu cea mai apropiată dată, mai ales că au fost foarte multe comentarii în spațiul public că trebuie să ne grăbim cu aceste alegeri”, a adăugat Florin Spătaru.
„Țineți cont că în România 1 Mai este zi liberă, pentru foarte mulți români nu se face punte, muncesc începând cu data de 2 mai cei din privat, iar în străinătate 1 mai nu este zi liberă”, a mai declarat consilierul de stat.