Deputatul Florin Roman, vicepreședinte PNL, a declarat că liberalii vor respecta decizia CCR, care „dă dreptate Guvernului”, și spune că în acest moment există două moțiuni active în Parlament.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Partidul Național Liberal va respecta decizia Curții Constituționale a României. Decizia Curții Constituționale dă dreptate Guvernului, care a sesizat un conflict de natură constituțională. Este evident că moțiunea celor de la USR și AUR a fost depusă neregulamentar. Vom aștepta și motivarea Curții pentru a vedea care din cele două capete au fost reținute în luarea acestei decizii care vorbește despre și confirmă existența unui conflict de natură constituțională. Suntem în situația, practic, de a avea două moțiuni active la ora actuală în Parlament. O moțiune despre care Curtea a spus deja că a fost depusă neregulamentar și că ea trebuie finalizată, vă repet, vom aștepta motivarea CCR pentru a ne spune și unde s-a greșit ca să știm ce e de îndreptat, și aveam a doua moțiune activă, cea depusă astăzi de parlamentarii PSD, al cărei calendar de dezbatere și vot va trebui discutat în Birourile Permanente Reunite”, a declarat deputatul PNL.
PNL consideră că moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR nu poate intra în Bir0urile Permanente Reunite până nu va veni motivarea deciziei CCR.
„Poziția Partidului Național Liberal este foarte clară. Noi nu vrem să intrăm în alte chestiuni care țin de constituționalitate. În cazul moțiunii USR-AUR, atât timp cât Curtea ne spune că ea a fost depusă neregulamentar, vom aștepta motivarea, iar apoi, după motivare, cu siguranță vom discuta în BPR și modalitatea de finalizare a ei, iar în cazul moțiunii depuse de PSD, dacă lucrurile sunt regulamentare, cu siguranță atunci ea își urmează parcursul și urmează ca BPR să stabilească un calendar de dezbatere și vot”, a adăugat liberalul.