Florin Manole: Atunci când PSD a avut oameni direct sau indirect implicați în problema azilelor, am avut un ministru care a plecat și unul care a ales să plece. Predoiu e foarte important să dea explicații despre cazul 2 Mai (VIDEO)

Publicat: 23 08. 2023, 18:51
Foto: Facebook @ Petre Florin Manole

Liderul PSD Sector 1, Florin Manole, a comentat cazul de la 2 Mai, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și a spus că ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, trebuie să dea „explicații” cu privire la cele întâmplate.

Florin Manole (PSD), pe B1 TV, despre cazul de la 2 Mai și ministrul Predoiu: „E foarte important să dea explicații”

Întrebat despre felul în care a acționat Poliția, social-democratul a spus: „ Cine și-a făcut treaba trebuie nu doar să rămână, dar și să primească aprecierile, indiferent dacă asta înseamnă promovare sau altceva. Primul lucru, însă, extrem de important e ca cei care nu și-au făcut treaba – sau, în fine, la fel de important, poate mai important – să răspundă și să plece”.

„Acum, cum să zic, n-aș vrea să o duc direct așa, într-o zonă politică, dar până la urmă atunci când PSD a avut niște oameni direct sau indirect implicați într-o problemă, nu aș vrea să o compar, nu cred că despre asta e vorba, mă refer la speța azilelor, am avut un ministru care a plecat, cu o implicare directă, și un alt ministru, care a ales să plece, fără să fi avut atribuții în sensul administrativ”, a continuat Florin Manole.

Întrebat dacă spune voalat că Predoiu ar trebui să plece de la Ministerul Afacerilor Interne, liderul PSD Sector 1 a răspuns: „Vă spun nevoalat că ministrul Predoiu e foarte important să dea explicații despre această speță și că vinovații pe această speță, care a revoltat o întreagă țară, vinovații trebuie să răspundă, toți!”.