Florin Lixandru, secretar de stat PSD lăsat fără atribuții de ministrul Deca: „Înțeleg că s-a revenit asupra deciziei” / El neagă speculațiile că PSD face un joc împotriva lui Iohannis: „Vrem doar dezbaterea Legilor Educației” (VIDEO)
Florin Lixandru, secretarul de stat PSD de la Ministerul Educației, căruia ministrul Ligia Deca i-a retras miercuri dimineață atribuțiile, a declarat că „înțeleg că se va reveni asupra deciziei”, ca urmare a discuțiilor avute în coaliție.
El a insistat că în postarea de pe Facebook, în urma căreia i s-au retras atribuțiile, nu a criticat proiectele noilor Legi ale Educației, ci pur și simplu a exprimat poziția oficială a partidului, anume că aceste legi trebuie dezbătute cu profesorii, părinții, sindicatele și elevii, deoarece sunt niște legi foarte importante.
Cât despre suspiciunile că PSD ar avea această atitudine pentru a-l ataca pe președintele Klaus Iohannis, care ar vrea adoptarea cât mai rapidă a legilor, Lixandru a spus că PSD nu vrea să lezeze pe nimeni, ci pur și simplu consideră că legile sunt prea importante pentru a nu fi dezbătute temeinic.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
Lixandru a povestit cum a rămas fără atribuțiile de secretar de stat
„Până la acest moemnt nu, nu știu ce s-a decis în coaliție, nu am fost prezent la ședința coaliției. Ce am văzut pe știripesurse.ro, înțeleg că s-a revenit asupra deciziei, dar acum nu cred că mai lucrează nimeni în minister pentru că redarea atribuțiilor presupune redactea unui nou Ordin de ministru, care să stabilească atribuțiile.
După postarea pe care am făcut-o pe Facebook seara trecută, azi dimineață am fost chemat la dumneaei (ministrul Deca) în birou și mi s-a spus că, urmare a acestei poziții avute pe Facebook, a decis să-mi retragă atribuțiile până când această problemă va fi tranșată în cadrul coaliției. Ordinul inițial a fost abrogat – atribuțiile care țineau de învățământul preuniversitare și de relația cu Parlamentul.
Teoretic merg la serviciu și… aștept să mi se dea atribuții! Sarcini de serviciu din partea șefului ierarhic superior, ministrul Educației”, a declarat Lixandru, pentru B1 TV.
Lixandru: Legile Educației trebuie dezbătute temeinic!
Acesta a exprimat apoi poziția partidului, potrivit căreia Legile Educației ar trebui dezbătute temeinic în societate, mai ales că sunt atât de importante și actuala Lege a Educației a fost modificată de peste 120 de ori în 11 ani.
„Nu am exprimat o nemulțuimire, ci poziția potrivit căreia e nevoie de dezbatere. Am menționat câteva aspecte pe care noi, PSD, le considerăm esențiale în acest pachet legislativ și am menționat câteva puncte care ar trebui discutate în urma prezentării proiectelor de legi: admiterea la liceu, structura examenului de Bacalaureat, formarea elevilor prin învățământul tehnolgic, asigurarea drepoturilor la educație pentru elevii din diaspora și situația liceelor pedagogice, posibilitatea de a pregăti în continuare învățătorii”, a spus secretarul de stat.
Legat de admiterea la liceu, acesta a susținut că nu ar trebui să existe în lege prevederi care să ducă la incurajarea meditațiilor.
Lixandru neagă că PSD face un joc împotriva lui Iohannis
Secretarul de stat a negat apoi speculațiile că PSD cere aceste dezbateri, în fapt, pentru a amâna cât mai mult Legile Educației, pe care președintele Iohannis le vrea adoptate cât mai repede.
„Nu ne dorim întârziere, ci o dezbatere. Am spus că e timp pentru dezbatere, nu trebuie să ne grăbim, că sunt niște legi extrem de importante (…) Nu dorim să întârziem, nici să punem piedici nimănui, nu dorim să creăm prejudicii de imagine niciunei persoane”, a insistat Florin Lixandru.