Iordache, către Toader: Înainte de a da lecții la TV, ar trebui să procedați ca Dăncilă! / Ministrul Justiției: Am înțeles că îndemnurile vor să mă provoace mai mult la un angajament public, ceea ce NU voi face
Tudorel Toader a ținut marți un luuung discurs în Parlament, acolo unde a fost discutată moțiunea simplă depusă împotriva sa. Dezbaterea a fost una cu scântei, ministrul fiind atacat atât de parlamentarii Opoziției, cât și de cei ai Puterii, bineînțeles din motive diferite.
Deputatul PNL Gabriel Andronache l-a denumit pe Toader ”artist al circului guvernamental” și l-a acuzat că vrea să instituie controlul politicului asupra Justiției:
”Visul dumneavoastră pare că este să aveţi sub papuc justiţia, să stabiliţi după bunul plac al şefului cu mustaţă cine intră sau iese de la beci, să reînviaţi epoca Stănescu”.
”Vă spune Comisia de la Veneţia, GRECO, vă spune Parlamentul European, Comisia Europeană, în cadrul MCV, magistraţii, societatea civilă, că ceea ce faceţi nu este în regulă, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept de la Cluj. Cred că e momentul să vă duceţi la culcare, când toată lumea îţi spune că eşti beat, te duci şi te culci, este o vorbă veche din bătrâni”, a spus, la rândul său, deputatul Stelian Ion.
Social-democratul Florin Iordache, el însuși fost ministru al Justiției, a declarat că demersul Opoziției împotriva lui Tudorel Toader este o ”pseudo-moţiune”. Pe de altă parte, el l-a criticat pe Toader, culmea, pentru lipsa de dialog și transparență în adoptarea OUG-urilor pe Justiție. Iordache i-a mai reproșat lui Toader că schimbat din OUG 7 articole pe care nu ar fi trebuit să le modifice și că dă lecții la televizor.
”Dle ministru, inainte de a da lectii la TV, ar fi mai bine daca ati dezamorsa aceasta criza artificiala din justitie. A fost o greșeală că ați abrogat art 57 (din OUG7). O să ne trezim, daca nu clarificați, că exact cum e la DNA, să nu avem șef de secție, va fi și la alte parchete, Va fi o perpetuare. Am luat voturi sa fim la putere sa ne indeplinim ce am promis, o justitie in slujba cetateanului, sa nu mai fie abuzuri dle ministru, avem o decizie si am stabilit de peste doua luni cu privire la articolele constitutionale din codurile penale. Aveti obligatia sa ne spuneti azi si acum cand veti da ordonanta”, a acuzat Iordache.
El i-a cerut lui Toader să spună când va da Ordonanța de Urgență pentru prevederile din Codurile penale declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.
Social-democratul a mai spus că nu este adevărat că tot ce s-a făcut rău la Legile Justiției s-a realizat în Parlament, așa cum a dat de înțeles ministrul.
„Când consideri că ai greșit, fie îți dai demisia din funcția de ministru, fie ești remaniat”, a tunat Florin Iordache.
Replica lui Toader a venit scurt: ”Am înțeles că îndemnurile dvs vor să mă provoace mai mult la un angajament public, ceea ce nu voi face”.
După ce l-a atenționat pe Toader să termine mai repede cu explicațiile, Florin Iordache i-a tăiat microfonul și l-a invitat să țină conferința de presă ”afară”.