Florin Iordache (PSD): ”Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap”

Florin Iordache (PSD): ”Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap”
foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Deputatul social-democrat Florin Iordache a afirmat, miercuri, că primarii trebuie să aibă pensii speciale, în cadrul ședinței de plen în care Camera Deputaților a respins în unanimitate Codul administrativ, potrivit Agerpres.

„Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap. (…) România merge înainte nu prin atacuri la Curte. România are nevoie de un cod administrativ. Avem nevoie de o reformă administrativă. (…) Primarii au nevoie de pensii speciale”, a spus Iordache.

Vicepreședintele Camerei inferioare a făcut această declarație ca răspuns la afirmația deputatului PMP Emil Pașcan, care a spus că partidul din care face parte militează împotriva pensiilor speciale.

„În spaţiul public se vehiculează intenţia de a se promova un cod administrativ prin OUG. Are un singur scop propagandistic acela de a-i motiva pe primari prin a primi pensii speciale. Ar fi o mare eroare, PMP militează împotriva pensiilor speciale. Ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi o insultă la adresa celor care muncesc”, a susţinut Paşcan.

În acest context, demnitarul a mai spus că România are nevoie de o reformă administrativă, dar că aceasta nu se poate realiza „pe picior”.

„Nu se poate ca prin codul administrativ să se impună modificări neconstituţionale, precum cele privind bilingvismul sau diminuarea atribuţiilor prefectului, prin care prefectul a fost transformat într-o muşcată la fereastră”, a spus Paşcan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`