Florin Iordache îl contrazice pe Liviu Dragnea: Ce spune despre adoptarea Codurilor penale
Deputatul PSD Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, îl contrazice pe liderul PSD Liviu Dragnea în privința codurilor penale.
Iordache a anunțat marți că acestea vor fi adoptate prin dezbatere parlamentară, în condițiile în care, duminică, șeful său de la partid declarase că adoptarea se va face la Guvern, prin ordonanță de urgență, informează Știrile Pro TV.
“Codul de procedură civilă deja a fost adoptat de către Camera Deputaţilor. Înţeleg că a fost atacat de Înalta Curte la CCR. Mâine colegii mei sper să finalizeze dezbaterea în Senat şi să îl trimită Camerei Deputaţilor şi în aceste condiţii dacă nu am avea plenul reunit am putea începe dezbaterea şi la Codul penal. Dar cred că Codul de procedură penală săptămâna viitoare va fi adoptat şi de către Camera Deputaţilor şi va fi trimis la promulgare. Dacă Codul de procedură penală săptămâna viitoare poate fi atacat la Curte sau poate fi promulgat, asta e opţiunea preşedintelui. Dacă Înalta Curte sau partidele politice vor ataca la Curte, asta e o altă opţiune”, a declarat Iordache.
“A fost discutat cu asociaţiile profesionale, mai puţin articolul care vizează abuz în serviciu. Pentru abuz în serviciu avem foarte multe variante şi în momentul în care vom vota vom stabili dacă există prag, dacă nu există prag, dacă va fi redefinit. Opinia mea că abuzul în serviciu, pentru a nu fi altă dezbatere în societate că am pus un prag mai mare sau mai mic – va fi redefinit, astfel încât această întrebare pe care o tot puneţi despre ordonanţa de urgenţă nu se justifică, pentru că suntem la finalul dezbaterii în comisia specială cu elaborarea acestui Cod penal, astfel încât cele 3 coduri pe care le am acum în dezbatere până la vacanţa parlamentară sau dacă este nevoie să facem cel puţin două săptămâni de sesiune extraordinară, toate cele 3 coduri să fie adoptate prin dezbatere parlamentară. (…) Cum ar fi să spunem noi – două legi deja le-am adoptat şi cea de-a treia o adoptăm prin OUG? Nu”, a mai spus Florin Iordache.