Florin Cîțu, după explozia şi incendiul la Rafinăria Petromidia: I-am cerut şefului DSU Raed Arafat să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune evacuarea unor persoane din zonă
Premierul Florin Cîțu susține că a fost informat de către Raed Arafat despre explozia de la Petromidia-Năvodari și i-a solicitat acestuia să meargă la fața locului.
„Am fost informat de Raed Arafat despre explozia de la Platforma Midia-Năvodari, imediat după producerea incidentului. I-am solicitat secretarului de stat Raed Arafat şi şefului IGSU, Dan Iamandi, să meargă la faţa locului şi să coordoneze personal intervenţia pentru salvarea persoanelor surprinse de explozie. În aceeaşi măsură, să se asigure că sunt alocate toate resursele logistice necesare pentru ca situaţia să fie sub control şi să fie evitate producerea altor victime. De asemenea, i-am cerut şefului DSU să analizeze, împreună cu ceilalţi specialişti, dacă se impune luarea altor măsuri de siguranţă, inclusiv evacuarea unor persoane din zonă.
În acest moment, salvatorii intervin cu 3 autospeciale de stingere de la ISU Dobrogea, sprijinite de 9 autospeciale de stingere din Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea şi Brăila. Acestor forţe li se adaugă o autospecială pentru transportul victimelor multiple, un elicopter SMURD, 5 maşini de intervenţie SMURD şi 5 ambulanţe de la serviciul de Ambulanţă Constanţa”, a scris Florin Cîţu, vineri pe Facebook.
Un incendiu violent a izbucnit vineri la o instalaţie de transport petrolier a Rafinăriei Petromidia.
Două persoane au arsuri, una fiind preluată de un elicopter, iar o alta de ambulanţă. Alte două persoane au traumatisme şi o altă victimă are arsuri minore. O persoană este dată dispărută.