Florin Cîțu: Vom lua cele mai dure măsuri dacă o parte din creșterea facturii la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficiențe ale companiilor de stat, unde oamenii sunt numiți politic (VIDEO)

Publicat: 31 08. 2021, 13:32
Actualizat: 31 08. 2021, 14:11
Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, că vor fi luate cele mai dure măsuri dacă se descoperă că transferul unor ineficiențe ale companiilor de stat, care reprezintă cea mai mare pondere în producția energetică a României, a condus la creșterea facturii pe care o primește consumatorul final.

Premierul a participat, alături de miniștrii Energiei și Muncii, Virgil Popescu și Raluca Turcan, la o ședință cu reprezentanți ai instituțiilor din sectorul energetic, ai ANPC și ai Consiliului Concurenței, context în care Florin Cîțu și-a asumat ca obiectiv pe termen mediu atingerea independenței energetice a României, dar a vorbit și despre soluții pe termen scurt, precum compensarea facturii în această iarnă. Întrevederea s-a desfășurat la Palatul Victoria.

Florin Cîțu, mesaj către companiile de stat în contextul scumpirilor la energie

„În primul rând, trebuie să le explicăm oamenilor de ce au crescut prețurile la energie – și iarăși, un paradox, suntem în România, unde producția energetică este în majoritate făcută de companii de stat, deci companii de stat, oameni numiți în funcții politic, și totuși oamenii trebuie să înțeleagă că prețurile la factură făcute de companii de stat au crescut, deci trebuie să le explicăm oamenilor de ce a crescut prețul acesta”, a declarat liberalul.

Obiectivul reformei companiilor de stat este acela de a elimina ineficiențele, a explicat Florin Cîțu.

„Am spus de la începutul anului despre reforma companiilor de stat, pentru că această reformă a avut ca obiectiv eliminarea ineficiențelor. Eu, când am vorbit de reforma companiilor de stat, am fost foarte clar, ineficiențele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creșterea facturii – și de aceea am chemat și ANPC astăzi aici – la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficiențe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă așa ceva se întâmplă și găsim așa ceva, vom lua cele mai dure măsuri, acesta este mesajul meu foarte clar. Nu vreau ca nicio companie să profite de această situație, să își umfle profiturile, de o situație conjucturală. De aceea este astăzi și ANPC aici, pentru a ne asigura de acest lucru”, a adăugat Florin Cîțu.