Florin Cîțu, vizită la spitalul modular Pipera. Când vor putea fi tratați primii pacienți COVID

Publicat: 10 10. 2021, 17:07
Actualizat: 10 10. 2021, 17:08

Premierul Florin Cîțu s-a deplasat duminică, însoțit de șeful DSU, Red Arafat, pentru a verifica tadiul lucrărilor de la spitalul modular Pipera.

Spitalul modular din Pipera are capacitatea maximă de 374 de paturi, majoritatea cu oxigen, dar într-o primă etapă în interior vor fi primiți doar 100 de pacienți.

Concentratoarele de oxigen vor ajunge la spital luni dimineață, iar personalul va fi format din angajați ai Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, dar și din afara organizației.

Tot marți ar trebui să se deschidă Spitalul modular Lețcani din județul Iași. Acesta are o capacitate maximă de 256 de pacienți.

“Am fost să verific stadiul lucrărilor de la spitalul modular Pipera și să mă asigur că devine funcțional cât mai repede, chiar zilele acestea. Primii pacienți, aproximativ 100, vor putea fi îngrijiți la Pipera începând de marți. În două săptămâni, vor fi 374 de paturi cu oxigen pentru bolnavii COVID, ceea ce înseamnă că reducem presiunea de pe UPU.

PS: Soluția să scăpăm de pandemie rămâne tot vaccinarea”, a declarat Florin Cîțu.