Premierul Florin Cîţu a declarat că urmează să fie anunțate estimări ce indică o creştere economică pentru acest an de aproape două cifre în cazul României.
„Ştiţi foarte bine, creşterea economică de anul acesta e estimată la a fi cea mai mare din UE – 7,4%. Vă vând un mic secret: urmează alte estimări, care vor duce creşterea economică aproape de două cifre. O să avem o creştere puternică anul acesta. Eu sper să se adeverească și să avem o creştere economică de cel puţin 10% în 2021”, a declarat Florin Cîțu, duminică, la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Cluj.
Premierul a mai spus că, în primul trimestru din acest an, „pentru prima oară în istorie în ultimii 30 de ani creşterea economică se datorează în totalitate investiţiilor”. Cîțu a mai precizat că „a schimbat paradigma” prin faptul că s-a axat pe investiții.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.