Primul ministru, Florin Cîţu, a precizat, la Digi 24,că România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen încă din 2011, iar ţara noastră ar putea să intre anul acesta, însă totul depinde de un raport MCV favorabil,
”România este gata să intre în Schengen în 2011. A apărut această discuţie cu MCV-ul. Trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot ce este posibil să avem un raport favorabil al MCV, după aceea putem să discutăm despre Schengen. Dacă toate lucrurile merg bine şi am început astăzi cu desfiinţarea SIIJ şi avem un raport favorabil în ceea ce priveşte MCV-ul putem să sperăm să continuăm discuţiile pentru a adera la zona Schengen chiar de anul acesta.”, a declarat Florin Cîţu, la Digi 24.
Premierul a precizat că nu este vorba de intrarea în Schengen a României doar pe cale aeriană, ci din toate punctele de vedere.
”Ar trebui cu totul să intrăm, dacă intrăm. Eu sper să intrăm cu totul, dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor în ceea ce priveşte MCV-ul”, a declarat Cîţu.
Premierul a mai spus: „Dar, repet, depinde de noi, vrem să facem acest lucru? Vrem să facem reformă? Haideţi să respectăm recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia, să corectăm ce au stricat pesediştii în justiţie şi, apoi, veţi vedea că ne îndreptăm foarte repede spre zona Schengen”.
El a spus că, dacă va fi făcut tot ce trebuie, raportul MCV din vară va fi pozitiv.
”Vreau să facem acest lucru (să intrăm în Schengen anul acesta – n.r.). Depinde de noi, de nimeni altcineva. Ar trebui să intrăm cu totul, dacă intrăm, dar s-ar putea să fie doar aeroporturile mai întâi, dar eu sper să intrăm cu totul dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor MCV.”