Florin Cîțu: Ședințele BEX trebuie să fie transparente pentru toți membrii partidului. Lucrurile sunt bizare acum și când voi fi președintele PNL nu se vor mai face la fel
Premierul Florin Cîțu a explicat, marți, ce înseamnă suflul nou pe care susține că-l va aduce în PNL dacă va câștiga președinția partidului.
„Nu poți să vorbești despre modernizarea României dacă nu vorbești despre modernizarea PNL, care e cel mai important partid din coaliței. Pentru mine, suflu nou înseamnă… Să vă dau un exemplu: în acest moment, în coaliție sau în ședințele BEX lucrurile sunt bizare și când voi fi președinte nu se vor mai face la fel. BEX-ul e forul care trebuie să-i spună președintelui cu ce mandat să meargă în coaliție, nu președintele vine în BEX și spune ce a decis singur și BEX-ul trebuie să aprobe. O să-i cer președintelui partidului să accepte acest mod de lucru, BEX-ul trebuie respectat.
Mai mult, vă mai dau un exemplu de suflu nou: ședințele BEX trebuie să fie transparente pentru toți membrii PNL. Ele trebuie să fie online.
Oamenii trebuie să știe exact ce face conducerea partidului, cum se iau deciziile. Noi vrem transparență de la toți ceilalți, dar nu facem transparență în partid.
Voi lua decizii care să-i facă mândri pe membrii PNL, nu voi lua decizii apoi să mergem la televizor să explicăm de ce am luat decizia X sau Y, sau de ce am numit persoana X acolo sau Y acolo”, a declarat Florin Cîțu, la TVR.
Ce spun Florin Cîțu și Ludovic Orban despre „suflul nou” din PNL
La finele lunii trecute, Florin Cîţu a declarat că a decis să candideze la șefia PNL pentru că e nevoie de „un suflu nou” în partid. Când a făcut anunțul, alături de ei au fost vechi lideri din partid, printre care Raluca Turcan, Emil Boc şi Alina Ghorghiu.
Ulterior, Ludovic Orban a spus că Florin Cîțu ar trebui să explice ce înseamnă acest suflu nou: „Să vorbeşti de un suflu nou cu o echipă în spate care o are pe Alina Gorghiu, pe Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Florin Roman şi aşa mai departe, ca să nu fac o listă chiar, să vorbeşti de un suflu nou, mă rog, trebuie definit ce înseamnă un suflu nou”.