Florin Cîțu: Se vor construi 3 centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Finanţarea se va face prin program cu Banca Mondială (VIDEO)

Florin Cîțu: Se vor construi 3 centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Finanţarea se va face prin program cu Banca Mondială (VIDEO)
Premierul Florin Cîțu a vorbit, miercuri, despre construcția a trei centre de mari arşi, finanțate printr-un program cu Banca Mondială.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul ședinței de Guvern de miercuri, că Ministerul Sănătății i-a prezentat un raport privind capacitatea statului de a îngriji marii arși, iar în document este prevăzută construirea a trei centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Finanțarea va fi asigurată printr-un program cu Banca Mondială.

Florin Cîţu, despre construcția centrelor de mari arși

„Am cerut un raport Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte capacitatea statului român de a îngriji marii arşi. În şedinţa de Guvern a fost prezentat raportul de către Ministerul Sănătăţii.

Un semn bun din raport: se vor construi trei centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş.

Finanţarea se va face prin program cu Banca Mondială”, a declarat premierul Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern de astăzi.

Prim-ministrul a mai afirmat că Ministerul Sănătății a venit și cu propuneri de soluții în contextul în care ritmul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a scăzut: „Ministerul Sănătății a venit ieri și a prezentat mai multe soluții, unele sunt pe partea de restricționare, altele pe partea de motivare. Vom vedea care dintre soluții vor fi acceptate în coaliție”. Cîțu a insistat că e responsabilitatea fiecărui român să se protejeze pe sine și să-și protejeze familia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`