Florin Cîțu: Salariul minim trebuie să crească. Până la finalul lunii octombrie o să avem o formulă clară pentru calculare

Publicat: 07 09. 2021, 18:36
Actualizat: 07 09. 2021, 18:45
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Florin Cîțu a anunțat că salariul minim pe economie trebuie să crească, susținând că până la finalul lunii octombrie va găsi o formulă clară pentru calcularea sa.

„Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia ședinței de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanții Consiliului Tripartit. Reprezentanții sindicatelor și patronatelor susțin această măsură și, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim. Avem nevoie de o formulă predictibilă și transparentă, astfel încât oamenii să știe exact cu cât crește salariul minim în fiecare an. Predictibilitatea e cheia!”, arată premierul, într-o postare pe Facebook.

Raluca Turcan: Creșterea să fie sustenabilă din partea mediului economic

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că în societate există o concluzie generală, aceea că nivelul actual al salariului minim este insuficient şi este nevoie de o creştere a acestuia. Aceasta trebuie să fie sustenabilă din partea mediului economic şi să conducă la o creştere reală a calităţii vieţii.

„Evident că şi Ministerul Muncii are proiecţiile instituţionale. Noi, până acum, am abordat, în ultimii 2 ani, această majorare a salariului minim plecând de la 3 indicatori cărora li s-a adăugat şi un coeficient de corecţie, iar aceşti indicatori, practic, arată, în momentul de faţă, situaţia economiei. Vorbim despre rata inflaţiei, rata productivităţii şi creşterea câştigului salarial mediu brut. Dincolo de aceştia, un coeficient de corecţie pe creşterea economică cred că ar putea să ne conducă la o formulă de calcul a salariului minim care să răspundă cerinţelor pe care ni le-am asumat cu toţii. (…) Important, astăzi, este să auzim propunerile partenerilor noştri sociali şi după aceea să pregătim o formulă pe care să o dezbatem şi să o aducem la cunoştinţă când este finalizată”, a precizat Raluca Turcan.