Florin Cîţu: Revenim la normalitate în trei etape. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august

Publicat: 01 06. 2021, 14:37
Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Florin Cîţu a transmiscă revenirea la normalitate va fi în trei etape, iar prima a început marţi, 1 iunie. El a precizatcă următoarele măsuri vor fi luate la 1 iulie şi altele la 1 august.

„Revenim la normalitate în trei etape. Prima etapă începe astăzi. Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, a scris Florin Cîţumarţipe Facebook.

Începând de marți, 1 iunie, intră în vigoare mai multe măsuri de relaxare, printre care se numără creșterea numărului persoanelor care pot participa la activități culturale, artistice, de divertisment, desfășurarea evenimentelor sportive dar și a evenimentelor private, precum nunțile sau botezurile.

Hotărârea de Guvern care prevede eliminarea restricțiilor, începând cu data de 1 iunie, prevede următoarele:

Creșterea numărului participanților la activitățile culturale, artistice, de divertisment în spații deschise de la 500 la 1000 de persoane. Pot participa cei care s-au vaccinat, care s-au testat sau au trecut prin boală

S-a mărit la 8 numărul persoanelor care pot circula în grup.

S-a aprobat desfășurarea evenimetelor private, nunți, botezi cu 50 de persoane în spații închise și 70 în spații deschise. Numărul persoanelor poate fi mai mare doar dacă toate sunt vaccinate

Activitățile sportive se pot desfășura atât la interior, cât și la exterior cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea spațiului. Peste această limită e permisă doar dacă toate persoanele sunt vaccinate sau se vaccinează înainte.

A fost crescut numărul persoanelor care pot participa la activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise de la 50% la 70% din capacitatea spațiului.